Badea Cârțan
Ducem Limba Română și Cartea Românească în comunitățile Românilor de Pretutindeni
Asociația VolunDar este mândră să vă prezinte „Badea Cârțan”, un program inițiat și derulat cu scop profund patriotic și cultural, sprijinind astfel familiile de români din diaspora să-și păstreze copiii aproape de limba maternă. Inspirați de figura legendară a lui Gheorghe Cârțan, țăranul autodidact care a traversat munții cu cărți în spate, pentru a păstra vie limba română în Transilvania, ne propunem să ducem cartea românească românilor și familiilor lor, oriunde aceștia au ales să trăiască în afara țării.
Credem cu tărie că limba și cultura sunt piloni esențiali ai identității naționale. Prin acest program, dorim să întărim legăturile românilor cu rădăcinile lor, oferindu-le acces la literatura română și la evenimente culturale, care să le readucă spiritul românesc mai aproape de suflet.
Astfel, cunoașterea limbii materne de către noua generație va oferi tinerilor o conexiune profundă cu propria identitate, dar și posibilitatea reală de a se întoarce acasă, oricând își vor dori.
Alături de autori români și cărțile lor, mergem în întâmpinarea românilor din toată lumea și, împreună descoperim cum Badea Cârțan dar și alți români, ne pot inspira acțiunile prezente și pot inflența construcția viitorului nostru și al copiilor noștri. Vom fi bucurosi să fim cei care îi cunosc și îi aplaudă pe românii harnici, pe românii cinstiți, pe românii iubitori de copii, prietenoși, săritori, buni vecini și bune gazde.
Vom fi bucuroși să-i aplaudăm pe românii de oriunde ar fi, descoperindu-le valorile familiilor, valori ce pot fi context pentru a da „mână cu mână” în a construi acum soarta pe care o merităm, noi și copiii noștri.
Ce Vom Face în Programul „Badea Cârțan”?
Acțiunile noastre sunt diverse și cuprinzătoare, gândite pentru a maximiza impactul și a ajunge la cât mai mulți români din diaspora:
- Evenimente de Lectură și Seri Culturale: Vom organiza evenimente speciale în care scriitori români contemporani sau actori vor lectura capodopere ale literaturii românești. Aceste seri de lectură vor fi ocazii unice de întâlnire cu autorii preferați și de (re)descoperire a frumuseții limbii române.
- Donare de cărți și înființarea Bibliotecilor „Badea Cârțan”: Vom dona comunităților de români de pretutindeni cărți în limba română pentru copii, adolescenți și adulți. Mai mult, vom susține organizarea și dezvoltarea Bibliotecilor „Badea Cârțan” în spațiile folosite de comunitățile românești, dar și în școlile unde învață elevi români, facilitând accesul constant la lectură.
- Inspirație și Conectare prin Valori: Alături de autori români și cărțile lor, vom merge în întâmpinarea românilor din toată lumea. Împreună, vom descoperi cum Badea Cârțan și alți români ne pot inspira acțiunile prezente și ne pot influența construcția viitorului nostru și al copiilor noștri. Ne vom bucura să îi cunoaștem și să îi aplaudăm pe românii harnici, cinstiți, iubitori de copii, prietenoși, săritori, buni vecini și bune gazde. Vom celebra valorile familiale în care s-au născut, valori ce pot fi context pentru a da „mână cu mână” în a construi soarta pe care o merităm, noi și copiii noștri.
- Susținerea Scriitorilor Români: Vom crea un buget pentru acordarea Bursei „Badea Cârțan” pentru scriitorii români, încurajând și susținând creația literară în limba maternă.
- Promovare și Acces la Cartea Românească: Vom organiza evenimente care au în centrul atenției lectura în limba română în familiile de români din diaspora. Vom căuta parteneri care să facă posibilă cunoașterea, promovarea și accesul la cărți în limba română.
- Vom încuraja înființarea de librării cu cărți în limba română, accesibile românilor acolo unde aceștia aleg să trăiască.
Parteneriate Strategice:
- Vom colabora cu editurile din România pentru a selecta și a duce cărți românilor din diaspora.
- Vom propune parteneriate Ministerului Educației, răspunzând astfel obiectivului declarat de domnul Daniel David (Ministrul Educației și Cercetării) de a susține identitatea națională a românilor din diaspora și a copiilor lor.
- Vom propune parteneriate Academiei Române pentru a ne ghida în alegerea titlurilor reprezentative pentru limba română.
- Vom solicita susținerea Ministerului de Externe, Ministerului Culturii și Institutului Limbii Române.
Unde ne vom desfășura activitatea?
Evenimentele noastre vor fi organizate în locuri prin care Badea Cârțan a trecut în călătoriile sale și în care acum sunt comunități de români: Roma, Paris, Bruxelles, Basel, Berlin, Zürich, Ierusalim. Pentru a desăvârși visul lui Badea Cârțan de a merge în Spania, vom continua drumul său oprit la Genova cu evenimente în Genova, Barcelona și Valencia. De asemenea, ne vom bucura să fim parteneri ai comunităților române din diaspora, dar și din țară.
Cum te poți implica?
Proiectul „Badea Cârțan” este o inițiativă amplă care necesită sprijin din partea tuturor celor care cred în puterea cărții și în importanța păstrării identității naționale. Te invităm să ne fii alături!
- Donează cărți: Contribuie la îmbogățirea bibliotecilor din diaspora.
- Devino voluntar: Ajută la organizarea evenimentelor și la distribuția cărților.
- Fii partener: Dacă ești editură, instituție culturală sau o companie care dorește să sprijine cultura română, contactează-ne!
- Sprijin financiar: Orice contribuție financiară ne ajută să ajungem la cât mai mulți români și să dezvoltăm programul.
Contactează-ne la da@VolunDar.ro pentru a afla cum poți contribui la continuarea visului lui Badea Cârțan!
--
Cine este Badea Cârțan? – Un Om Legendă, o Inspirație Eternă
Gheorghe Cârțan (născut la 24 ianuarie 1849 în Cârțișoara, Sibiu – decedat la 7 august 1911, înmormântat la Sinaia), cunoscut sub pseudonimul Badea Cârțan, a fost un țăran român, un autodidact, pe care Nicolae Iorga l-a numit „un fanatic țăran român al romantismului național”. O poveste spune că „a fost odată un țăran român care, ca sfinții din vechime, a avut revelația nobleței neamului.”
Misiunea Vieții Sale: Badea Cârțan a luptat pentru păstrarea identității românilor din Transilvania, distribuind peste 200.000 de cărți românești, cărate în spate peste munți, din România. Era un înțelept fără astâmpăr, voia să știe, să cunoască, fiind interesat mai ales de începutul neamului și al tuturor lucrurilor, de obârșia lor, de rădăcina istorică dătătoare de noblețe și demnitate
Călătoria la Roma și Aclamația Internațională: Cea mai celebră dintre călătoriile sale este cea pe jos până la Roma, pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian și alte mărturii despre originea latină a poporului român. După 43 de zile și patru perechi de opinci rupte, Badea Cârțan a ajuns la Roma, trecând prin Timișoara, Szeged, Budapesta, Viena, Salzburg, Innsbruck și Genova. În fața Columnei lui Traian, a presărat pământ românesc și boabe de grâu aduse de acasă, apoi, ostenit de drum, s-a culcat la baza Columnei.
Dimineața a fost trezit de zgomotul mulțimii curioase. Vestea că un român a venit pe jos până la Roma s-a răspândit în toată Italia, iar mai multe ziare ale epocii au publicat fotografia lui Badea Cârțan la Columnă sub titlul „Un dac a coborât de pe Columnă”. Primit cu mare fast de oficialitățile locale din Roma și de scriitorul Duiliu Zamfirescu (ambasadorul României la Roma), Badea Cârțan a fost prezentat personalităților italiene și, timp de două săptămâni, a fost primit cu mare fast de oficialităţile locale..
„A cazut un dac de pe Columna“
La Vatican, întrebat fiind care-i este nația, a răspuns: „Civis Romanus sum”.(C. Stăteanu, Figuri din „Junimea”, Editura „Bucovina” Bucureşti, p. 78)
A rămas emblematic și răspunsul lui Badea Cârțan la întrebarea nobililor invitați la banchetul dat de Marchizul Pandolfi în onoarea sa, dacă toți românii sunt așa de deștepți ca el. Badea Cârțan a răspuns modest: „Ehei, domnilor, eu sunt cel mai prost dintre români”.
Primit cu mare fast de oficialităţile locale din Roma
Recunoaștere în Țară: După prima călătorie la Roma, Badea Cârțan a fost imediat primit în lumea intelectuală a Bucureștiului și a fost invitat în Parlamentul Țării de mai multe ori. În cinstea lui s-au organizat banchete, iar drumurile sale au devenit legende. Era "șic" să îl prezinți invitaților, iar pe afișele circului din București scria: „Va asista ciobanul român care a mers pe jos până la Roma”. Istoricului Vasile C. A. Urechia, protectorul său, îi scria la 24 martie 1896: „Onor Domnule Președinte, astăzi am fost unde este Dunărea aproape de obârșie. Am ținut mult să văd Mama noastră Roma. Am văzut-o. Apoi am dorit să văz Mama Regelui (Carol I, n.n.). N-am ajuns încă acolo. Fiți sănătoși - George Cârțan”.
Tenacitatea și patriotismul lui Badea Cârțan au ajuns să fie remarcate și de Regina Maria care i-a oferit o carte cu autograf.
Călătorii și Moștenire: A călătorit pe jos până în Italia, Austria, Franța, Germania, Grecia, Spania, Belgia, Macedonia și Ierusalim, aducând în satul natal zeci de mii de cărți. S-a întâlnit cu Regina Elisabeta (Carmen Sylva) la Peleș, care i-a dăruit un volum din operele personale cu dedicație. S-a fotografiat între Rege și Regină, el cu un pas mai înainte, sprijinindu-se în bâtă. De asemenea, a încercat să ajungă și în Spania, atingând Genova, dar nu a mai reușit să își îndeplinească acest vis.
Badea Cârțan a murit în 1911, cu șapte ani înainte de Marea Unire, și a fost înmormântat la cimitirul din Sinaia. Pe crucea de piatră de deasupra mormântului său a fost inscripționat: „Aici doarme Badea Cârțan, visând întregirea neamului său”.
Ce s-a scris despre Badea Cârțan:
- „Badea Cârțan a rămas o figură de excepție pentru istoria neamului românesc și multe surse îi elogiază viața și activitatea.”
- „Pentru asta a fost făcut în lumea asta Badea Cârțan: să care cărțile, ca să lumineze pe români.”
- „Precum adunam oile, adunam slovele. Tare-mi plăcea să citesc, de credeam că-s împărat“, avea să se confeseze Gheorghe unui ziar din România vremurilor lui.
- „Badea Gheorghe din Cârțișoara, Ciobanul, a cântat o doină adâncă neamului românesc, în filele cărților. Marile exemplare omenești sunt UNICE și de aceea nu-l pot asemăna pe Badea Cârțan cu NIMIC pe Sfânta Lume în afara lui însuși.”
- „Haiducul cu cărți în desagă a fost hăituit de către dușmanii neamului mai crâncen decât cei mai mari răufăcători ai vremii. Căci el năzuia departe — acolo unde, de fapt, am ajuns! — adică să strice granița de pe Carpați, care era pentru el o piedică nesuferită.”
- În 1903, Badea Cârțan a fost arestat de autoritățile maghiare, iar marele său depozit de carte, cu sediul în mai multe locuri, a fost confiscat. Inventarul este uluitor: 76.621 de volume s-au aflat numai în podul casei sale din Cârțișoara.
Călătoriile lui Badea Cârțan (Informații culese și puse la dispoziția proiectului de doamna Valerica Mandric, continuatoarea scrierilor Monografiei satului Cârțișoara):
- 1895: Primele călătorii la Budapesta și Viena, unde a depus o cerere de autorizație de „a da cărți la oameni ca să știe legea.” La Viena, studenții români l-au ajutat să cumpere „Cronica românilor” de Gheorghe Șincai.
- 3 ianuarie 1896: Pleacă pe jos spre Roma. Parcurge 1400 km în 45 de zile, vizitând pe drum Veneția, Napoli, Pompei, Ancona, Bologna, Padova. La Roma, merge și la Vatican, unde este primit de cardinalul Rampolla.
- După Roma: Merge la Paris, unde la Sorbona întâlnește studenți români. La întoarcere cu trenul trece prin Basel, Zürich, München, Viena, Budapesta, Cârțișoara.
- 1898: Pleacă cu vaporul spre Constantinopol, unde se angajează pe un vas rusesc cu destinația Alexandria, Jaffa, Ierusalim. Se întoarce prin Sodoma, Constantinopol, Constanța.
- Dorința neîmplinită: Și-a dorit să meargă în Spania. Ajunge la Genova, dar nu mai ajunge în Spania din cauza unor „piedici” necunoscute.
- 1899: Merge din nou la Roma cu ocazia Congresului Orientalistilor, unde depune „coroana de bronz” la baza Columnei lui Traian.
- Există scrieri care îl citează pe Badea Cârțan afirmând că a fost la Roma, Ierusalim, Atena, Paris, Bruxelles, Berlin, Viena, Budapesta.
* Columna lui Traian – inaugurată la 12 mai 113 la Roma, este un monument care ilustrează episoade ale războiului dintre romani și daci în 105-106 și victoria împăratului Traian în acest război.
Cum Te Poți Implica?
Proiectul „Badea Cârțan” este o inițiativă amplă care necesită sprijin din partea tuturor celor care cred în puterea cărții și în importanța păstrării identității naționale. Te invităm să ne fii alături!
- Donează cărți: Contribuie la îmbogățirea bibliotecilor din diaspora.
- Devino voluntar: Ajută la organizarea evenimentelor și la distribuția cărților.
- Fii partener: Dacă ești editură, instituție culturală sau o companie care dorește să sprijine cultura română, contactează-ne!
- Sprijin financiar: Orice contribuție financiară ne ajută să ajungem la cât mai mulți români și să dezvoltăm programul.
Contactează-ne la da@VolunDar.ro pentru a afla cum poți contribui la continuarea visului lui Badea Cârțan!
Proiectele VolunDar exista pentru ca exista voluntari si sustinatori financiari sau logistici.
Multumim pentru darnicie actionarilor si oamenilor ce muncesc pentru ca firmele de mai jos sa creeze resurse care ne pun in miscare:


.

.
Multumim voluntarilor - oameni absolut speciali:
Stefan Dumitrescu, Iustin Morar, Mirela Gavrilas Banica, Vasi Arsenie, Mihaela Manolache, Marius Panait, Cristi Dumitrescu, Cotiso Hanganu, Octavian Costescu, Gigi Arsenie, Silviu Dorobantu, Marian Manolache, ...
Daca va doriti implemntarea proiectului "Badea Cartan" si in comunitatea ta, sau vreti sa fiti voluntar in proiect, scrieti un mesaj catre da@VolunDar.ro
Daca vreti sa sustineti financiar sau logistic implementarea proiectul ”Badea Cartan” sunati la 0746.252.525 sau scrieti un mesaj la da@VolunDar.ro - un voluntar va fi lânga dvs. cu toate informațiile de care aveți nevoie.